Stilurile de atașament

John Bowlby spune că atașamentul este o clasă de comportamente sociale cu o funcție specifică proprie, care este în mod esențial aceea de a putea menține proximitatea cu o altă ființă a propriei specii considerate mai puternice și în măsură să protejeze. Nevoia de atașament face parte din nevoile de bază ale ființei umane, este înnăscută și are drept scop supraviețuirea.

Există patru tipuri de atașament la adult, corelate cu tipurile de atașament din copilărie, respectiv:

1. Adultul atașat autonom – este capabil de realizarea cu ușurință a proceselor de adaptare, este încrezător, îți menține balanța în integrarea trecutului cu experiențele prezente, este creativ, flexibil, calmează și reconfortează partenerul de cuplu, este securizant și stabil.

2. Adultul cu atașament dezinteresat (indiferent) – este ambivalent, inflexibil și evitant (decât să rănească din nou, mai bine pretinde că nu e interesat de relație, fiind sigur că va eșua din nou ). Poate idealiza copilăria, descriind-o ca sigură, minunată, dar imaginile evocate nu constituie suportul pentru protecție și îngrijire.

3. Adultul cu atașament preocupat – presupune un atașament anxios, este inconstant și imprevizibil, are stări de frustrare sau agresivitate, nu simte că poate avea totală încredere, este suspicios sau gelos, putând deveni abuziv în relația de cuplu.

4. Adultul cu atașament dezorganizat - este impredictibil și dezorganizat în relații; neadaptat, uneori în imposibilitatea de a-și asuma rolul de partener de cuplu sau parental.

O intervenție de specialitate poate modifica tipul de atașament, cu condiția ca aceasta să aibă loc înainte de vârsta de 5 ani a copilului. La vârsta adultă, psihoterapia nu poate schimba tipul primar de atașament, dar poate fi conștientizat tiparul vechi de reacție și învățate strategii mai eficiente de adaptare.