Automutilarea fără intenție de sinucidere: conceptualizare și intervenție clinică

Automutilarea fără intenție de sinucidere: conceptualizare și intervenție clinică

 

Automutilarea fără intenție de sinucidere (NSSI) este definită ca un act prin care o persoană își provoacă rău intenționat, fără intenție de sinucidere, în scopuri care nu sunt sancționate la nivel social. Automutilarea fără intenție de sinucidere a fost asociată cu numeroase tulburări psihiatrice, inclusiv tulburarea de personalitate de tip borderline, tulburarea de stres post-traumatic și tulburările de alimentație.

Ratele de prevalență ale acestei tulburări au crescut constant, provocând îngrijorări privind sănătatea și sănătatea publică. Cercetările recente estimează rate de prevalență după cum urmează: între 7,5 % și 46,5 % la adolescenți; 38 % la studenți și între 4 % și 23 % la adulți (Cirpriano et al., 2017).

Acest comportament poate fi alarmant nu numai pentru prietenii și membrii familiilor persoanelor respective, ci și pentru terapeuții acestora. Majoritatea terapeuților încearcă să înțeleagă cum și de ce clienții simt nevoia să se rănească în momente de disconfort. Teama, lipsa conceptualizării cazurilor și lipsa de informații despre intervenții terapeutice eficiente duc deseori la stigmat și la o dorință scăzută de a lucra cu clienți care au această problemă. Înțelegerea modului de lucru eficient cu acești clienți este esențială.

Prezentarea protocolului descris de către dr.  Amy Cunningham nu este realizată cu scopul unui demers terapeutic. În cazul în care vă confruntați cu probleme similare celor descrise în acest articol, vă recomandăm să apelați la un specialist în sănătate mintală. În terapia cognitiv-comportamentală, un specialist psiholog online sau față în față, vă poate ajuta să identificați aceste probleme și să canalizați gândurile și emoțiile în comportamente benefice pentru dumneavoastră și oamenii din jur. Prezentarea acestui protocol pentru psihoterapeuți, specializați în terapie cognitiv-comportamentală este cu titlu informativ.

 

Înțelegerea experienței

Majoritatea oamenilor care manifestă această tulburare experimentează o rușine intensă cu privire la automutilare. Mulți dintre ei au fost judecați aspru pentru comportamentul lor. Drept urmare, se tem că vor fi respinși dacă își divulgă această problemă. În plus, se pot teme că ceilalți vor presupune că au tendințe sinucigașe și îi vor trimite la spital. În final, unele persoane se tem că vor fi etichetate ca „manipulatoare” sau că li se va spune că „au nevoie doar de atenție” dacă își divulgă această problemă.

Având în vedere această rușine imensă și frica, este important ca terapeuții să poată discuta confortabil despre automutilarea fără intenție de sinucidere direct și fără judecată. O temă utilă pentru terapeuți este de a sta în fața unei oglinzi și de a spune cuvintele „automutilare”, „taie-te” și „autovătămare” în mod repetat până când le pot spune fără ezitare sau reacție emoțională. Dacă terapeuții consideră dificil acest exercițiu sau își dau seama de propria gândire distorsionată privind automutilarea, pot exersa modificarea cognitivă pe propria piele!

Mulți dintre cei care suferă de această problemă au nevoie de ajutor pentru a pune capăt acestui comportament. Cu toate acestea, din cauza rușinii și a fricii, probabil că nu o vor include în lista lucrurilor de făcut sau nu o vor considera un obiectiv în terapie. Așadar, terapeuții trebuie să valideze experiența emoțională a persoanei în ceea ce privește automutilarea fără intenție de sinucidere. Terapeuții pot valida emoțiile clienților fără a le valida comportamentul. De exemplu, ar fi benefic să le spuneți: „Trebuie să fie greu pentru tine să simți că singurul mod de a atrage atenția cuiva este de a te tăia.”. Terapeuții ar putea folosi și următoarea variantă: „Pot să înțeleg cât de trist trebuie să te simți crezând că singura modalitate de a opri durerea este de a te tăia.”. Această validare va reprezenta un pas important spre crearea unei relații terapeutice puternice.

 

Înțelegerea funcției automutilării fără intenție de sinucidere este esențială în dezvoltarea unei intervenții eficace

Acest comportament, la fel ca alte strategii de tolerare (coping) neadecvate sau care creează dependență, oferă atât sprijin interior și exterior, cât și sprijin pozitiv și negativ. La nivel interior, automutilarea fără intenție de sinucidere poate fie să crească experiența emoțională sau fiziologică a unei persoane (cu alte cuvinte, dacă persoana disociază), fie să reducă intensitatea experienței interioare a unei persoane (cu alte cuvinte, dacă persoana simte emoții intense pe care le consideră intolerabile). La nivel exterior, acest comportament poate să funcționeze ca un mijloc de comunicare a durerii cu intenția de a obține ajutor. Poate avea și rolul de a ajuta persoana respectivă să se elibereze de responsabilitățile sau cerințele impuse de ceilalți.

 

Acest tabel descrie funcțiile pe care le poate îndeplini automutilarea fără intenție de sinucidere:

 

 

Consolidare pozitivă

Consolidare negativă

Interior

Creșterea intensității emoționale (pentru disociatori)

Reducerea intensității emoțiilor

Exterior

Comunicarea durerii, obținerea ajutorului

Eliberarea de responsabilități sau cerințe

 

Același comportament poate îndeplini mai multe funcții diferite pentru același client. Este foarte important să faceți o evaluare aprofundată de fiecare dată când un client manifestă acest comportament. În timpul evaluării, factorii principali pe care trebuie să îi luați în considerare includ gândurile, sentimentele și comportamentele pe care persoana respectivă le-a experimentat înainte de episodul de automutilare. Un punct ideal de plecare este momentul în care persoana respectivă a simțit pentru prima dată nevoia sau gândul de a se automutila.

De asemenea, este important să cunoașteți și evenimentele care s-au petrecut după episodul de automutilare. În acest fel, terapeutul va putea verifica dacă există comportamente care întăresc neintenționat automutilarea. De exemplu, dacă familia sau prietenii persoanei în cauză își exprimă afecțiunea și îngrijorarea după un episod de automutilare, persoana respectivă va înțelege că primește îngrijire dacă se automutilează. Prin acest tip de consolidare, clientul poate fi predispus să continue acest comportament în viitor și să îi reducă dorința de a se opri. După o evaluare atentă a evenimentelor (atât interioare, cât și exterioare) care au precedat episodul de automutilare, precum și consecințele acestui comportament, terapeutul va ști mult mai bine cum să îl ajute pe client să descopere modalități diferite de a face față situației sale.

 

O intervenție clinică

După efectuarea unei evaluări aprofundate a comportamentului de automutilare fără intenție de sinucidere, o intervenție inițială utilă este de a crea o listă de avantaje și dezavantaje ale automutilării împreună cu clientul în timpul ședinței. Este important să se admită deschis beneficiile clare ale automutilării. Dacă nu ar exista, clientul nu ar mai apela la acest comportament. Din cauza rușinii, cei mai mulți clienți nu sunt dispuși să admită avantajele. Cu toate acestea, terapeuții pot să le ofere clienților validări folosind afirmații de tipul: „Cred că obții beneficii prin automutilare și este meseria mea să te ajut să descoperi cum poți să obții aceleași beneficii fără automutilare și toate dezavantajele acesteia.”.

 

Vă prezint în continuare un exemplu de avantaje și dezavantaje ale automutilării:

Avantaje ale automutilării

Dezavantaje ale automutilării

Este rapid și ușor.

Multe cicatrici

Este mai ușor să simți durere fizică decât durere emoțională.

Pierd încrederea familiei/prietenilor/furnizorilor de tratament.

Îmi permite să fiu inert.

Îmi crește rușinea.

Am dovada cantitativă a durerii pe care o simt.

Nu rezolvă neapărat problema care m-a făcut de fapt să mă simt rău.

Comunică faptul că durerea mea este reală.

 

 

Discutând avantajele și dezavantajele automutilării fără intenție de sinucidere, terapeuții validează sentimentele clienților și înțeleg, în același timp, mai bine motivul pentru care unui anumit client îi este greu să își modifice comportamentul. Mai mult, conversațiile despre avantajele și dezavantajele automutilării creează o schiță a obiectivelor terapeutice posibile. Ședințele ulterioare se pot concentra pe sprijinirea clientului să obțină beneficiile pe care le obține prin automutilare prin mijloace care nu sunt autodistructive. De exemplu, dezvoltarea competențelor interpersonale îi poate ajuta pe clienți să învețe cum să își exprime mai bine durerea fără să apeleze la automutilare. În final, o temă pe care o pot face clienții între ședințe este să citească această listă în fiecare zi sau să o transforme într-un cartonaș de sprijin (un cartonaș real sau virtual) și să îl păstreze într-un loc ușor accesibil, pentru a-l consulta atunci când simt nevoia de automutilare.

 

https://beckinstitute.org/dr. Amy Cunningham

Clinica de Psihoterapie

Clinica de Psihoterapie vă oferă servicii de terapie cognitiv-comportamentală individuală, de cuplu și familie, precum și ședințe de psihoterapie pentru copii.
Ica Secoșan, Fondator Clinica de Psihoterapie

Contactează-ne

Clinica de Psihoterapie folosește COOKIES

Făcând clic pe „Da, accept” sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor instalate pe site. Acestea sunt folosite pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă.

Detalii