Rușine sau vinovăție?

Rușinea și vinovăția sunt ambele emoții pe care le simțim deseori în viețile noastre. Majoritatea cercetătorilor pe tema rușinii sunt de părere că ne putem da seama de diferențele dintre cele două, punând față în față expresiile:

• “Sunt rău! ” – Rușine
• “Am făcut ceva rău! ” – Vinovăție

Rușinea vorbește despre ceea ce suntem, iar vinovăția despre comportamentele noastre.

Dacă am copiat la un examen, discuția interioară ar putea suna în două moduri: ” Nu ar fi trebuit să fac asta, să copiezi este o prostie, nu o să îmi fie de folos pe termen lung.” – caz în care este cel mai probabil să simt vinovăție.

În schimb, dacă discursul meu este: ” Sunt o trișoare și o mincinoasă pentru că am copiat la acest examen. Nu merit să mă aflu la această școală, nu sunt ca ceilalți, sunt o falsă.” – cu siguranță voi simți rușine în legătură cu ceea ce cred că sunt eu în acel moment.

Paradoxul celor două emoții este că, în cazul în care simt vinovăție pentru ceea ce am făcut, am șanse mari ca pe viitor să îmi modific comportamentul, în schimb dacă simt rușine, tendința firească este sa nu vorbesc cu nimeni despre aceste gânduri, să mă ascund și să continui comportamentul inițial, câtă vreme mă identific cu aceste credințe despre mine. 

Să recunoaștem că am greșit este foarte diferit față de a crede că noi înșine suntem o greșeală!

Impactul folosiri rușinii de către părinți și a disciplinei în școli este unul extrem de distructiv pentru copii. Câți dintre voi nu aveți în minte măcar o singură experiență în care părinții/profesorii nu v-au spus afirmații precum: ” Mă faci de rușine! Nu mai plânge că se uită lumea la noi! Este o rușine să iei această notă ! Uite copilul meu ce a făcut, este o rușine! etc.”

Acum imaginați-vă că toate aceste afirmații sunt făcute în public, de față cu alți adulți/copii, prieteni sau necunoscuți. Iar acum amintiți-vă ce ați simțit, cum a reacționat corpul d-voastră, ce ați gândit și ce v-ați fi dorit să faceți, dacă ar fi fost posibil în acel moment?

Dacă vinovăția poate fi folosită ca un factor motivațional, rușinea ne face să ne simțim deconectați și să ne punem etichete care ne pot urmări toată viața :” Sunt un prost! Sunt o neîndemânatică! Nimic nu îmi iese bine! Sunt fals! Sunt un om rău“.

Pentru a cunoaște și identifica rușinea, este mai ușor mai întâi să ne concentrăm asupra recunoașterii reacțiilor fizice la rușine.

• Simt rușinea în mod fizic în zona…..
• Se simte că și cum……
• Știu că mi-e rușine atunci când mă simt….
• Dacă aș putea gusta rușinea, ar avea gust de….
• Dacă aș putea mirosi rușinea, ar mirosi a…..
• Dacă aș putea atinge rușinea, s-ar simți ca….

Recunoașterea rușinii este un instrument important pentru a ne putea recâștiga puterea. Cultul rușinii este alimentat de frică, de învinuire și de lipsa de conectare.

Rușinea ne dezbină, ne înrăutățește, ne deconectează de la prietenii noștri, partenerii noștri, copii sau părinții noștri. Ne face incapabili să ne cerem scuze pentru o greșeală sau să empatizăm cu ceilalți.

Dacă vina poate acționa ca un catalizator pentru schimbare, nu există nimic pozitiv legat de rușine. Rușinea, indiferent de vârsta la care este trăită, în orice context și pe orice cale ar veni este distructivă, greu se suportat și dureroasă!

Guilt is just as powerful, but its influence is positive, while shame’s is destructive. Shame erodes our courage and fuels disengagement. ~ Brené Brown