5 moduri prin care îți ajuți copilul anxios

     Frica, îngrijorarea și anxietatea se manifestă în numeroase forme în cazul copiilor. Este normal ca, în diferite perioade ale dezvoltării, copiii să aibă o serie de temeri: de întuneric, de insecte, de monștri, de înălțimi, de animale, de persoane străine, de separare de părinți etc. Frica este o emoție normală și naturală care apare atunci când persoana este în pericol real și care are rolul de apărare. Anxietatea, însă, apare atunci când pericolul este anticipat, iar frica devine excesivă și disproporționată față de situația reală. Anxietate la copii poate fi abordată în ședințe de psihoterapie, de terapie cognitiv-comportamentală sau dezvoltare personală. Fie că alegeți un psiholog online sau față în față, terapia psihologică vă poate ajuta să depășiți pașii descriși în următoarele rânduri. 

     Mulți părinți se întreabă când anxietatea copilului devine o problemă? Dacă problema interferează cu viața cotidiană, cauzează dificultăți copilului (îi afectează performanțele școlare, îl împiedică să se bucure de ceea ce îi place, să își facă prieteni, îi generează frecvent supărare, disconfort) atunci poate e necesar să fie sprijinit în gestionarea anxietății.

     Când un copil este anxios, există trei moduri probabile prin care este simțită anxietatea:

• la nivelul proceselor mentale (gânduri legate de pericole și amenințări);
• la nivelul corpului (încordare, creșterea bătăilor inimii, accelerarea respirației, stări de greață etc.) și 
• la nivelul comportamentului (copilul se plânge, se ascunde, evită să realizeze anumite activități sau se pregătește excesiv pentru a face față unei situații de care se teme). 

     Copilul anxios crede că lumea este un loc periculos și tinde adesea să interpreteze evenimente neamenințătoare ca fiind periculoase.

     Cum ajung copiii să dezvolte stări de anxietate?

     Deși nu se cunoaște un  răspuns complet la această întrebare, cercetările au identificat un număr de factori care joacă un rol important în apariția anxietății:

• Factorii genetici (din punct de vedere genetic, copiii anxioși au o sensibilitate emoțională mai mare decât media);
• Factori ce țin de învățare (comportamentul anxios poate fi învățat de copil prin imitarea tiparelor de gândire și comportamentului părintelui) ;
• Factori de stres (separarea părinților, decesul cuiva drag, violența în familie etc.) care, pe fondul unei sensibilități, pot avea un rol important în declanșarea anxietății la unii copii.

     Din fericire, părinții pot învăța să ajute copilul anxios, acționând asupra factorilor care întrețin anxietatea, prin:

• Încurajarea autonomiei copilului, încă din primii ani de viață, în funcție de nivelul lui de dezvoltare. În felul acesta, copilul poate câștiga încredere în el și va învăța că situațiile nu sunt periculoase și că le poate face față. Recompensarea comportamentului curajos va crește probabilitatea ca acest comportament să se producă în viitor.
• Setarea unor așteptări realiste pentru vârsta copilului. De exemplu, este nerealist să ne așteptăm de  la un copil de 5 ani să rămână singur seara acasă, fără să-i fie teamă, însă pentru un copil de 16 ani, această așteptare poate fi realistă.
• Prevenirea evitării situațiilor care declanșeză teamă. Copilul poate să nu aibă încredere că poate gestiona anumite situații și are tendința să le evite. Frica poate fi menținută pentru perioade lungi de timp, dacă copilul evită obiectul sau evenimentul. Abordarea situațiilor de care se teme, pas cu pas, în funcție de nivelul de dificultate este o strategie utilă. Pe măsură ce copilul depășește un pas de dificultate, poate fi ajutat să treacă la următorul. 
• Privirea eșecului ca pe o ocazie de învățare. Progresul copilului nu va fi mereu uniform, vor exista zile mai bune și zile mai puțin bune. Copilul cu anxietate poate percepe catastrofal un eșec (Nu sunt bun de nimic). În zilele mai puțin bune, se poate fragmenta pasul în pași mai mici și  mai ușori. Copilul poate fi învățat să aprecize progresul, nu perfecțiunea. Cum am progresat față de acum 1 săptămână, o lună, 6 luni? Ce m-a ajutat? Ce m-a blocat? Ce pot învăța din asta?
• Gestionarea propriei anxietăți și depășirea propriilor temeri. Copiii învață și prin imitare. Ei pot imita strategiile părinților de a face față realității. Dacă un părinte este anxios și are tendința să evite situațiile de care se teme, copilul va învăța și el că aceasta este o strategie potrivită de a-și gestiona fricile.

     Modalități prin care poate fi întreținută anxietatea copilului

     Din dorința de a-și ajuta copiii, unii părinți, prin comportamentul lor pot întreține neintenționat anxietatea acestora.

     Printre situațiile care întrețin anxietatea, enumerăm:

• Tendința părintelui de a prelua responsabilitățile copilului, ceea ce îl învață pe  copil că nu poate să facă față unor sarcini. 
• Încurajările excesive

     Încurajările de tipul Totul va fi bine, Nu trebuie să îți fie frică, Te vei descurca, pot fi utile pentru unii copii. Poate să devină o problemă dacă sunt folosite excesiv și copilul nu găsește singur soluții care să îi confirme că se va descurca. Pe de altă parte, lipsa încurajărilor poate avea consecințe negative, copiii simțindu-se nesiguri și singuri.

• Oferirea prea multor indicații

     După experiențe repetate în care și-au văzut copilul copleșit de anxietate, părintele preia controlul și dirijează copilul, spunându-i exact ce să facă, cum să se comporte, se să spună sau va face sarcinile în locul lui. În felul acesta copilul învață că nu poate să înfrunte singur situația. Copilul învață cel mai bine dacă i se permite să facă propriile greșeli și să învețe din ele.

• Încurajarea evitărilor

     Evitarea unor situații de care copilul se teme va scădea anxietatea pe termen scurt;  pe termen lung, dacă este un obicei frecvent, ea va determina creșterea anxietății.

• Pierderea răbdării

     E ușor ca părinții să-și piardă răbdarea și să simtă frustrare în cazul unui copil anxios. Enervarea însă nu face decât să îl sperie și mai tare și să îl determine să se agațe și mai tare de părinte.

     În terapia cognitiv-comportamentală, un specialist psiholog online sau față în față, vă poate ajuta atât pe dumneavoastră, cât și pe copil să identificați aceste semne și să canalizați gândurile, emoțiile și comportamentele în direcții care să reducă anxietatea și să crească reziliența copilului, dar și a întregii familii.

Psihoterapeut Adela Loth