Adaptarea persoanelor cu schizofrenie

     Pe parcursul vieții, persoanele cu schizofrenie sunt supuse nu numai la o serie neobișnuită de evenimente negative traumatice, ci și la mulți factori de stres minori, care reflectă atitudinea societății că sunt „neadaptate”. Impactul rezultat al acestor factori de stres majori și/sau al acumulării factorilor de stres minori asupra stimei de sine este faptul că aceste persoane își creează o imagine despre sine în care nu merită nimic, nu sunt utile, competente și sunt neajutorate. Pe măsură ce devin psihotice, acest bagaj de atitudini negative despre sine și atitudini față de imaginea pe care o au ceilalți despre ele și credințe despre această imagine devine exagerat și au tendința să se retragă din orice activități productive, inclusiv relații cu alte persoane. Prin urmare, persoana poate gândi:

„Sunt un nimic.” ca reacție la frustrările de la serviciu.

„Sunt inutil.” ca reacție la cuvintele celorlalți.

„Nu pot fi plăcut.” ca reacție la respingerea socială.

„Nu sunt în siguranță și sunt vulnerabil.” ca reacție la intimidarea celorlalți. De asemenea, aceste persoane tind să se simtă neajutorate atunci când sunt controlate.

     Elementul principal în dezvoltarea capacității de adaptare este concentrarea pe semnificațiile pe care persoana le asociază cu factorii de stres majori sau minori. Semnificația poate fi descoperită prin elucidarea gândului negativ automat sau întrebând-o direct pe persoana respectivă ce semnificație atribuie evenimentului. Semnificația poate fi extrapolată și din halucinațiile auditive (de exemplu, vocea spune: „Ești prost... slab... inutil... un nimic.”). În orice caz, impactul semnificației disfuncționale este observabil în reacția persoanei. Aceste reacții pot fi comportamente neadecvate (cum ar fi retragere și pasivitate totală, evitare și inactivitate), reacții ostile (inclusiv angrenarea în luptă) sau automutilare (cum ar fi înghițirea unor obiecte sau automutilare).

     Pentru a izola persoana de aceste reacții, este util să se desfășoare o analiză în lanț a secvenței. Această analiză în lanț poate fi, apoi, utilizată pentru a încadra din nou semnificația evenimentului și pentru a schimba reacția la eveniment dintr-una disfuncțională într-una mai funcțională. Odată ce secvența de semnificații peiorative la adresa sinelui și comportamentul disfuncțional au fost explicate, ar putea fi indicat să exersați un joc de roluri în care persoana repetă reacția și, ulterior, o reacție diferită mai adaptativă. În plus, poate fi indicat ca persoana să folosească unele fraze obișnuite, cum ar fi:

„Atunci când ești în groapă, nu mai săpa.”

„Nu crea un munte dintr-un mușuroi de cârtiță.”

„Trebuie să faci greșeli ca să găsești direcția bună.”

     Pe parcursul general al tratamentului, se consolidează capacitatea de adaptare a persoanei. De asemenea, și alte consecințe ale programului terapeutic, în special dezvoltarea sentimentului de siguranță al persoanei, valorizarea acesteia, dezvoltarea sentimentului de utilitate, conectare și putere, contribuie la amplificarea și întreținerea capacității de adaptare. Prin urmare, atunci când persoana este supusă unor traume minore, rănirea stimei de sine poate fi neutralizată prin capacitatea de adaptare pe care și-a construit-o persoana sub forma unor credințe pozitive despre sine, care îi permite o recuperare mult mai rapidă. De asemenea, persoana este mai puțin predispusă la interpretarea greșită a atitudinilor celorlalți și a situațiilor, activând în schimb principii învățate, precum corectarea interpretărilor greșite și a altor erori cognitive.

https://beckinstitute.org/dr. Aaron Beck